S-a mai dus un an, insa am continuat sa facem lucruri delicioase. 2011 in cateva imagini:
si un sneak peek de la Craciun 
))
Si in 2011 am pregatit precum spiridusii o sumedenie de cadouri . Printre ele, se numara si cosurile cu produse traditionale. Pentru ca multi au cautat , google says, si nu au gasit decat pozele cu cosurile realizate in 2010 (din lipsa de timp), postam aici poze cu cateva din cosurile din 2011, pentru referinte ulterioare.
Mai e putin si vine Mos Nicolae. Pentru cei cuminti, Mos Nicolae aduce dulciuri. Pentru ceilalti, stiti voi ce…
Va propunem 4 variante de cadou, in editie ffff limitata. Toate cadourile de mai jos vor fi invelite decorativ in folie transparenta cu panglici vesele de sarbatoare.
“Treat in a hat” – 30 Ron (2 bucati)
O placinta delicioasa de mere cu scortisoara , la borcan, asortata cu papion. Insotita de un ceai “Polar” , impotriva gripei de sezon, care asteapta linistit intr-un saculet de panza. Toate asezate intr-o mini palarie de paie, draguta foc.
“Take me home” basket – 48 ron (1 bucata)
Un cosulet de rachita cu manere si husa asortata, frumusel foc, care poate fi folosit cu succes in perioada sarbatorilor. In el, am pus o placinta de mere la borcan, tot cu papion, o dulceata de visine vesela, si un ceiut “Polar” in saculetul.
“Dots and Stripes mood” – 37 ron (2 bucati)
Un cadou vesel, vesel. Daca ai chef de buline sau de dungi, sau daca ai chef de un plus de dragalasenie, sau poate doar chef de o cana noua, acesta e cadoul ideal. 2 cani dragute foc, cu dungi si buline. Un borcanas dragut cu 3 ceaiuri , pentru diminetile in care vrei sa te simti bine: musetel, trandafiri si catina, cu capison asortat . Si nu in ultimul rand 4 choco-biscuits deliciosi, cu bucati mari de ciocolata si o tona de unt. Yumm.
“I care about you” – 25 ron (10 bucati)
acest pachet tipa a sanatate. le stiti deja, de aceea nu au nici poze. Vorbesc de la sine un sirop de catina cu miere, si un borcanas dragalas cu catina si miere. Adica un concentrat de vitamina C care sa ii tine departe de raceli si gripe pe cei dragi voua. Cu o reducere de Mos Nicolae. )
Livrarea pe data de 5 Decembrie. Primul sosit , primul servit. http://casahanu.ro/contact/
Daca inspir adanc, simt miros de zapada. Stiu ca este ascunsa pe undeva si in curand se va arata. In curand fulgul pufos imi va mangaia obrajii rozalii de frig, imi va albi parul fara sa imbatranesc iar genele vor purta incarcate picatura inghetata a iernii. Simt miros de lemne. Miroase a soba care incalzeste mainile inghetate, cu parfum de brad trosnind si usuca ghetutele imbibate de troiene. Simt miros de scortisoara. O aroma atat de puternica si calda, de parca as vrea sa fac o baie fierbinte cu scortisora iar pielea mea sa ii fure aroma si sa o poarte cu ea cat mai departe. Ma-nvaluie cu totul! Simt miros de acasa.
Mainile ei nu au avut stare. Cu precizie amesteca arome si apoi le framanta. Framanta incet dar puternic, si aluatul se transforma, se-ntinde si revine. Si-apoi se odihneste. Aluatul; caci mainile ei alinta coaja unor mere. Sunt dulci si rase, ferchezuite si suculente. Aluatul le cuprinde in brate. In cuptor se coace molcom o placinta cu mere.
♥ ♥ ♥ ♥ ♥ ♥ ♥ ♥ ♥ ♥ ♥ ♥ ♥ ♥ ♥ ♥ ♥ ♥ ♥ ♥ ♥ ♥ ♥ ♥ ♥ ♥ ♥ ♥ ♥ ♥ ♥ ♥ ♥ ♥ ♥
Un amalgam de simturi rasfatate, la borcan. Da, da, la borcan. E corect. De astazi, va bucuram cu un nou deliciu: “Placinta cu mere la borcan” I know, it’s so cool!
Aluatul aromat si merele parfumate le-am asezat cu dichis intr-un borcanas de sticla, asezonat cu “papion” si scortisoara. Placinta la borcan poate fi un cadou minunat pentru voi sau prieteni.
Il puteti darui de Mos Nicolae sau de Mos Craciun, singur sau impreuna cu alte delicii de casa. Puteti sa-l faceti cadou unei prietene care a avut o zi mai proasta si sigur ii va inveseli ziua. Il puteti lua cu voi in geanta, sa-l plimbati cu metroul in drum spre serviciu fara sa va stie nimeni. Va fi micul vostru secret.
Puteti savura placinta in parc pe o banca. Sau in cada. Hmm, sau poate in avion? Sau de ce nu, la coada la Administratia Financiara?! You name it, el poate fi acolo. Ascuns bine, va poate insoti peste tot.
Placinta cu mere la borcan este atat de versatila ca nici nu stiu ce sa subliniez mai intai. V-am spus ca va poate scoate din incurcatura cand primiti musafiri pe neasteptate? Sau cand vine mama in vizita si iar se mira ca aveti frigiderul gol? Sau cand iar ruleaza filmul acela despre Craciun si parca ai manca ceva dulce? Dap, placinta cu mere la borcan poate fi acolo.
♥ ♥ ♥ ♥ ♥ ♥ ♥ ♥ ♥ ♥ ♥ ♥ ♥ ♥ ♥ ♥ ♥ ♥ ♥ ♥ ♥ ♥ ♥ ♥ ♥ ♥ ♥ ♥ ♥ ♥ ♥ ♥ ♥ ♥ ♥
Noi coacem placinta direct in borcan. Si vi-o putem trimite voua gata coapta. Ii punem capacul cat este fierbinte, iar vacuumul creat o tine proaspata destul de mult. Inca suntem in teste ca sa determinam cat de mult, insa tocmai am depasit cu brio 8 zile.
Dar daca vrei sa miroasa in casa a placinta fierbinte? Placinta la borcan poate astepta cuminte sa o scoti din congelator si sa o pui tu la copt oricand ai chef. Nu mai trebuie sa ii faci nimic, decat sa ii scoti capacul. Asezi frumos borcanele in tava, eventual pe hartie cerata si le lasi la copt la foc mediu in jur de 1h20min. De retinut doar ca borcanele se vor introduce in cuptorul rece, si nu preincalzit, astfel incat trecerea de la rece la cald sa nu fie brusca. In rest, relax and enjoy! In curand vei avea o placinta de mere ca la bunica mea acasa.
Ingredientele folosite sunt naturale si in mod evident placinta nu are adaugata nici un fel de colorant, aditiv sau conservant. Este o placinta de casa, extrem de gustoasa si aromata si care , atentie!, da dependenta. Borcanasul are volum de 220 ml. Cele doua variante sunt:
- gata coapta, decorata cu fundita si baton de scortisoara;
- pregatita pt copt, de tinut la congelator in cautarea momentului perfect, fara panglica si baton.
Acum, cum dati de ea? Pai ne contactati oricum vreti, fie in pravalia online de pe Breslo de aici, sau daca nu aveti cont pe telefon , mail sau mesaj lasat cu datele de aici de la contact. Sau pe FaceBook.
Pofta Buna!
De un an ma chinui sa le conving pe fetele mele gospodine (adica mama si mamaia mea) sa faca o zacusca moldoveneasca pentru Casa Hanu. Adica pentru voi.
Si iata ca anul asta s-a produs minunatia. Ca la carte! Cu vinete si ardei copti pe jar, cu bulion de rosii facut la pirostrii, cu daruire si pasiune, cu gena moldoveneasca in ea. Sunt tare mandra de fetele mele. De fapt toata lumea stie ca moldovencele gatesc bine, insa eu sunt atat de mandra ca le-as ridica pe un piedestal. Datorita lor am curaj sa vin in fata voastra cu cea mai tare zacusca ever.
Adica ce sa mai, o zacusca din aia de te lingi pe degete dupa ce ai mancat tot borcanul, si tot ai mai vrea. Va pun si voua poze sa o vedeti, de gasit o gasiti in pravalie . Daca nu va descurcati in pravalie, ne scrieti sau ne sunati. Repede cat nu se termina.
Am petrecut un sfarsit de saptamana sub mangaierea blanda a soarelui tomnatic, inconjurata numai de oameni dragi noua. Noi, parintii, nasii, mamaia, ne-am adunat cu mic cu mare pentru a petrece impreuna timp de calitate pe care cu greu il mai gasim in iuresul de astazi.
A fost fain rau! Imi plac adunarile astea, imi plac mesele bogate, imi place rasfatul pe care il primim, si mai ales glumele cu talc sau fara, care ne fac sa radem pana ne tinem de burta.
Si mai rar intalnesti atatea gospodine pricepute intr-o bucatarie. Mamaie a facut sarmale cu varza noua, mama a pregatit pastrama la soba, chiftele si ciorba buna de gaina, nasa a preparat niste clatite gustoase rau (asta a fost pofta mea, multumesc nasa!), iar nasul (dap, si pe el tot la gospodine il bagam) s-a ocupat de bunatatile la gratar, printre care favorita lui…pastrama de berbecut. Multa mancare, dupa poftele fiecaruia. In mod evident nu s-a mancat tot, dar a fost fain sa ai de unde alege.
Pe langa ele, gospodinele adica, m-am perindat si eu. Nu as indrazni niciodata sa ma bag in aceeasi categorie, de seama, asa ca am pornit cu gandul sa ma ocup de dulceata de gutui. Dimineata cand m-am trezit, gutuile erau gata taiate (mamaiae bat-o vina!, probabil n-avea stare), asa ca nu mi-a ramas decat sa pazesc ceaunul si sa-nvart in el. A iesit o minunatie de dulceata, cu gust intact de toamna gutuiata. Cu nuci. Buuuna rau! Alaturi de clatitele nasei, yummm, something to die for.
Toate acompaniate cu un vinulet rosu atat de bun de la tanti Aglae. Da, acuma stiu ca nu stiti cine e tanti Aglae. Nici eu nu stiu foarte bine cine e , e una din prietenele bunicii mele. Ce stiu sigur e ca a facut un vin, sa-i dea Dumnezeu sanatate, sa mai faca si la anul! Vinuletul asta ne-a alintat asa buzele si stomacelul, ne-a inundat narile cu un parfum plin, si ne-a dezlegat limbile. Hahaha, a fost o veselie de zile mari! Pacat ca s-a terminat repede.
Asa cum v-am anuntat, Marti seara am mers la mosie sa participam la focul lui Sumendru. Pentru ca am plecat dupa serviciu, am ajuns destul de tarziu, asa ca anul acesta pozele sunt putine. Insa pentru cei care citesc prima data despre focul de Sumendru pe blogul nostru, nu ratati si postarea de anul trecut aici.
Din cinci poze facute(am ramas fara baterii la aparat), am avut norocul sa gasesc una care imi place in mod deosebit. Sa imi spuneti daca reusiti sa vedeti bucuria de a fi copil
Ca uneori imi lipseste o doaga nu ar trebui sa mai fie un secret pentru nimeni. Ca sotul meu ma sprijina in toate nebuniile iarasi nu este un lucru necunoscut. Dar ca ne-am suit in masina si a condus 500 de kilometri ca sa luam smochine romanesti si sa facem o dulceata a la Casa Hanu, pariu ca nu v-ati asteptat . Gaz pentru 500 de kilometri la 10 kg de smochine inseamna eficienta economica zero, insa dulceturile noastre nu au fost niciodata despre asta, dulceturile noastre sunt despre povesti !
Traseul nostru a avut clar ca destinatie satul Svinita, despre care intamplator am tot citit pe net ca s-ar ocupa cu cresterea smochinilor. Atat de preocupati ar fi de acest pomisor, incat au facut si un festival : Festivalul smochinelor, si are loc in ultimul sfarsit de saptamana al lunii August, ajuns anul acesta la editia cu numarul 12! noh…bravo lor. Noi am fost cu doua saptamani mai devreme, gandind ca sigur vom gasi smochine pe toate drumurile.
Dupa oprirea la targul din Orsova, unde se serbau zilele orasului, am intrebat incotro sa o luam pentru a ajunge in Svinita. Domnul inalt pe care l-am oprit sa-l intrebam ne-a marturisit ca el de acolo este si daca stia ne-ar fi dat el smochine, insa deja le vanduse. Ne-a indrumat prieteneste si ne-a sfatuit sa ne oprim la birtul din sat sa intrebam de smochine. Ne-a spus ca in sat au loc un botez si o pomana si nu crede ca gasim pe cineva acasa, asa ca la birt ar fi locul cel mai indicat sa dam peste cineva care sa ne ajute. Zis si facut!
Luam drumul catre Svinita, pe malul Dunarii, trecand pe langa frumuseti cum ar fi “Decebal Rex”, si dintr-o data ne saluta in romana si intr-o alta limba, comuna Svinita. Aceasta bijuterie de sat, situata pe malul romanesc al Dunarii, cu privirea semet ridicata spre cel sarbesc, este o asezare mica pe dealurile ce imbratiseaza Dunarea. Aici oamenii vorbesc sarbeste si putin romana.
Exact cum am fost sfatuiti, ne oprim la primul birt (dap, sunt 2 in sat) si ne ia sub aripa sa protectoare chiar proprietarul, pe nume Gica (zis si Gica Portarul, pentru ca a jucat fotbal in tinerete, in echipa comunei). La birtul lui urma sa aiba loc mai tarziu pomana, si peste drum, la “centrul cultural” urma botezul. Din aceste 2 motive, satul era cam gol, nici macar vestitii musterii la birt nu erau in numar asa mare, caci sigur daca nu aveau bani de botez, macar la pomana se duceau.
Nu ne-am asteptat ca in satul care tine cu atata seriozitate un festival al smochinelor sa nu poti gasi smochine de cumparat cat ai clipi. Hotarati sa nu plecam fara zemoasele fructe, si insotiti de Gica Portarul, am batut pe la mai multe porti in cautare de smochine. Pe la doamna invatatoare, pe la cumnata lui Gica (care avea dulceata gata facuta, dar nu am luat), pe la sora lui x. Ne-a povestit Gica despre tineretea lui, despre contrabanda cu combustibil pe vremea embargoului, despre pescuit.
Apoi Gica a zis ca abordam gresit problema. Nu trebuie sa cautam la cei care au smochini, ci pe cei care pot face rost de smochine. Asa ca am mers sa il cautam pe Florin, cunoscut in tot satul ca goleste pomii vecinilor si ca poate culege o galeata de smochine (nu ale lui) in timp record. Numai ca Florin era plecat la Orsova, la zilele orasului.
Din descrieri amanuntite, a reiesit ca Florin era chiar domnul pe care l-am intalnit la targ, si care ne-a indrumat sa mergem la birt. Stia el ce stia. Plecam oarecum dezamagiti, si cu promisunea ca ne vom intoarce in minunatul sat, nu inainte sa fotografiam o livada cu puieti de smochini.
Cand sa parasim ultima strada a satului, gandul ne indeamna sa mai dam o raita. Asa ca viram stanga si la nici doua minute, dam peste un domn care ni s-a parut noua un Florin mai mic. Nu ne-am inselat. In 40 minute, o galeata si jumatate de smochine proaspat culese se aflau in masina noastra. Plecam la drum cu gandul la pitorescul satuc de pe malul Dunarii, la Gica (daca vreodata ajungeti in zona, apelati la el cu incredere, am luat si nr de telefon), la speranta ca vom reveni si la minunatia de dulceata de smochine.
Si iat-o! Zemoasa, carnoasa, dulce si gustoasa. Este tot ce ne-am imaginat ca va fi.
Pentru cei pofticiosi, o gasiti aici.
In August, in week-endul prelungit de Sfanta Marie, am strabatut 1400 de kilometri prin tara si in tot acest timp m-am simtit mandra de tara mea, si de frumusetile care se aratau in fata noastra.
Prima parte a drumului ne-a dus inspre sudul tarii Pitesti – Slatina – Craiova - Drobeta Turnu Severin – Orsova – Svinita. Ma asteptam ca relieful sa fie mai plat si mai anost, insa sincer mi-a placut foarte mult. Peisajul este deluros si nu te plictisesti deloc.
Slatina este un orasel dragut si curatel, cel putin partea din centru, atat cat am vazut. Toate strazile sunt foarte bine si estetic semnalizate. Craiova este si ea impresionanta. Mi-a placut foarte mult centrul. Seamana uimitor de mult cu Calea Victoriei .
Pana sa ajungem la Drobeta, drumul ne poarta prin Strehaia . Dap, acea Strehaia. Fac aici o paranteza. Daca poti sa treci peste grandoarea cu care fiecare locuitor si-a construit vila sau peste fiecare turnulet care te priveste arogant, constati o armonie in ansamblul de constructii de pe marginea soselei. Spre deosebire de satele mai sarace de la campie, unde acoperisurile caselor sunt bucati dintr-o mare sorcova de culori si materiale, ei bine, in Strehaia nu. Aici era totul monocrom, intr-o ordine parca nefireasca pentru acea localitate.
Mergem mai departe catre Drobeta, unde gasim un oras care parca duce pe umerii sai povestea unei foste glorii. Portul turistic este micut si fara tipenie de om care sa-l anime.
De aici, drumul catre Svinita este de o frumusete rara, unduindu-se pe langa Dunare ca doi prieteni buni. Daca traseul nostru nu ar fi fost oarecum pre-stabilit, urmand sa mergem catre Transalpina, mi-ar fi placut sa ne intoarcem tot pe aici. Frumos de-a dreptul. Am ajuns in Orsova, unde am nimerim in mijlocul festivalului organizat de zilele orasului. Mare aglomeratie in centrul orasului, insa tot am putut lua seama la frumoasa asezare a orasului pe malul Dunarii, cu un parculet inaintand pe apa ca o mica prelungire a acestuia.
De la Orsova spre Svinita, drumul continua sa iti arate ce are el mai bun. Dunarea alaturi iti canta despre trecut, iar tarmul sarbesc vazut atat de aproape parca te invita sa treci apa inot. Dupa ce treci de Eselnita, aceasta dorinta este si mai apasatoare, cand afli ca pe malul sarbesc se gaseste astazi “Tabula Traiana“, monument ridicat de imparatul roman Traian, pentru a marca marsul trupelor imperiale romane spre Dacia și a comemora victoriile Imperiului Roman asupra regatului dac în anul 105. Insa aceasta plonjare istorica este imediat oprita de doi ochi de stanca, care te privesc parinteste.
Este chiar el, Decebal! O statuie impresionanta a regelui Decebal sculptata in stanca. Ne-a captivat pe loc. Este cea mai inalta statuie sculptata in piatra din Europa, masurand 55 de metri inaltime. Ideea si finantarea acestei minunatii au apartinut unui om de afaceri si istoric roman, Iosif Constantin Dragan, al carui nume a ramas alaturi de cel al regelui pe insemnarea sculptata la baza statuii : “DECEBAL REX DRAGAN FECIT” (Regele Decebal, facuta de Dragan). Realizarea acestei statui a durat 10 ani si este un punct pe care nu trebuie sa il ratati in viitoarele voastre plimbari . Mai multe detalii despre statuia lui Decebal puteti gasi aici.
Prima parte a drumului nostru se opreste in Svinita, dar despre asta intr-un alt post.
 | Casa Hanu on Despre Hanu |
 | Geanina on Despre Hanu |
| papa bun-branza … on Placinta cu urda si leurd… | |
| Casa Hanu on Despre Hanu |
 | delicii on Despre Hanu |
